Pregătiri pentru noul an școlar


În cursul zilei de astăzi împreună cu dascălii din comuna am discutat și stabilit ultimele detalii pentru ca anul școlar să înceapă în cele mai bune condiții.

Noul an școlar începe cu un număr record de copii la gradinițele din Feleacu și Gheorghieni, ambele cu program prelungit de la 8.00- 17.00 și cu toate clasele independente în ciclul primar de la școala din Gheorghieni (felicit Asociația Părinților Școlii din Gheorghieni care asigură finanțarea programului After School).

Având în vedere numărul mare de copii de la grădinița din Feleacu sunt convins că începând cu anul viitor o să avem clase independente și la ciclul primar din Feleacu.
Pentru a aduce un confort în școlile din comuna noastră în ultimii ani am obținut finanțări din fonduri europene și guvernamentale în valoare de aproximativ 5,2 milioane euro. Pentru toate aceste proiecte demarăm in următoarea lună procedurile de licitatie, iar din această toamnă, pe durata anului scolar, majoritatea proiectelor o să fie implementate total sau parțial, aducând un mare plus în dotarea și confortul școlilor noastre.

Finanțările obținute sunt:

⏺️ Prin Planul Național de Redresare și Reziliență măsura C 15 am obținut un proiect în valoare de 175.000 euro, prin care toate școlile din comuna noastră o să fie dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.
⏺️ Tot prin PNRR, am obținut finanțare pentru un proiect în valoare de 127.000 euro , din această sumă o parte se va folosi pentru digitalizarea școlilor.
⏺️A-3-a finanțare obținută este pentru proiectul "Reabilitare termică la Școala Gimnazială “Ștefan Micle" finanțare în valoare de 545.000 euro obținută de la Administrația Fondului de Mediu.
⏺️A-4-a finanțare este obținută de către Școala “Stefan Micle" prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar în valoare de 200.000 euro.
⏺️Am lăsat la urmă proiectul cu cea mai mare sumă obținută în valoare de 4.150.000 euro , finanțare obținută prin Compania Națională de Investiții pentru extindere, mansardare și dotare Școală din Gheorghieni. 

Clopoțelul va suna luni 11.09.2023 la ora 10.00 la școala din Valcele, la ora 10.30 la școala din Feleacu, iar la ora 11.00 la școala din Gheorghieni.

Gabriel Victor Costea

Primar

Sursa: Facebook